Studii

Elena Popovici (căsătorită Mureșianu), considerată astăzi drept prima artistă româncă cu studii de specialitate de rang academic, s-a născut la Brașov, în familia lui Ioan Bucur Popovici și a Zincăi (n. Nica). Tatăl descindea dintr-o familie de preoți și negustori români originari din Muntenia, iar mama provenea dintr-o cunoscută și înstărită familie de comercianți de origine macedoneană, stabilită inițial la Prejmer, apoi la Brașov, cu o însemnată activitate în sprijinul mișcării de emancipare a românilor din Transilvania. Mama sa moare în 1878, iar tatăl doar doi ani mai târziu, Elena și frații săi trecând în grija familiei materne, a bunicii Maria Nica și a unchiului Gheorghe Nica, frate al mamei, cu care va întreține, pe parcursul studiilor vieneze, o bogată și interesantă corespondență, păstrată în arhivele Muzeului „Casa Mureșenilor”. Din tinerețea sa se cunosc câteva încercări actoricești remarcate în rubricile de profil ale presei locale. Nu cunoaștem care au fost resorturile care au condus-o pe Elena Popovici către o carieră artistică, însă pentru a se putea înscrie la o școală de profil a absolvit cu certitudine o formă de învățământ secundar, fie în formula oferită atunci de stat, fie una dintre școlile private disponibile în Brașov, instruirea liceală a fetelor în Transilvania acelor ani nefiind oferită nici de stat, nici de școlile finanțate de comunitatea românească.

Tânăra Elena se înscrie așadar în 1884 la Școala de Arte Aplicate a Muzeului Imperial și Regal de Artă și Industrie din Viena, după cum chiar ea mărturisea într-o scrisoare adresată viitorului soț, dr. Aurel Mureșianu, „având numai o singură dorință și aceea era să studiez pictura. Pictura care mi-a fost totdeauna dragă”. Inovatoarea Școala de Arte Aplicate din Viena, care a introdus un concept modern ce aducea laolaltă arta și producția industrială, atât de importantă pentru nașterea Secessiunii vieneze, absolvită de artiști precum Gustav Klimt, arh. Joseph Maria Olbrich sau Oskar Kokoschka, accepta fete încă de la înființarea sa din 1867.

Elena Popea, una dintre primele artiste din spațiul românesc, s-a născut la Brașov, într-o familie transilvăneană de intelectuali. Tatăl, Ioan Popea (1839-1902), originar din Săcele, a fost profesor la gimnaziul greco-catolic din Brașov și frate al Episcopului de Caransebeș acad. Nicolae Popea (1826-1908). Mama, Ecaterina, provenea din „familia patriarhal de numeroasă a Pușcarilor.” După încheierea liceului, Elena pleacă la Leipzig, oraș în care învățase și tatăl său, cu intenția de a studia limbile moderne. În paralel cu studiile filologice, cosmopolita și vibranta ambianță artistică din epoca noului secol la Berlin și München, orașe pe care le-a vizitat, îi trezește interesul pentru arta plastică, căreia, către 1901, s-a decis, se pare, să se dedice.

În Germania începutului de secol XX, academismul era încă doctrina învățământului oficial dar „arta nouă”, în formula bavareză – Jugendstil, era în plină ascensiune, diferită de arabescul și decorativismul vegetal promovat de Art Nouveau-ul francez, se orienta către sinteză, expresivitatea liniei adesea incisivă și, treptat, către geometrizare. Moment de extraordinară efervescență și frământări culturale, centrele Berlin și München vor exercita pentru o bună bucată de vreme o influență covârșitoare asupra generațiilor de tineri dornici de formare artistică. În peisajul german coexistau direcții precum: realism, post-romantism, naturalism, simbolism, impresionism și un soi de proto-expresionism manifestat în jurul revistei de satiră socială müncheneze Simplicissimus (1896). Acestea au fost secondate, după 1910, de Școala de la Paris, care avea să atragă în Montparnasse nenumărați aspiranți, mai ales străini, dornici de afirmare, care, întorși în țările natale, vor determina fertile mutații ale gustului și practicilor artistice locale.

În această ambianță ofertantă cultural, Elena Popea se îndreaptă către Damenakademie din München, unde studiază portretul, nudul și peisajul, sub îndrumarea secession-istului Angelo Jank (1868-1940) și a impresionistului Jakob Jordan (1886-1947), conectându-se, în același timp, la tendințele momentului.

Eva Kaufman (căsătorită Siegler) s-a născut în București într-o familie evreiască originară din județul Arad, instalată la mijlocul anilor `30 în casa din strada Drumea Rădulescu 32, aflată într-o importantă zonă industrială bucureșteană, mahalaua Lemaître, în vecinătatea Parcului Carol. Ocupația de maistru metalurgist a tatălui său era cel mai probabil legată de Uzinele Lemaître aflate în apropiere și pe terenurile căreia se construiseră imobilele cvartalului locuit de familia Kaufman. Până în 1940, momentul introducerii legislației antisemite, Eva a urmat parțial liceul. Între 1940 și 1944, pe durata funcționării acestor măsuri, s-a urmărit excluderea evreilor din societate, învățământ, organizațiile de breaslă, activitatea expozițională, împiedicarea liberei exprimări și a practicării cultului mozaic, retragerea dreptului la proprietate etc. Între 1941-1944 se introduce munca obligatorie în folos public. Între 21-23 ianuarie 1941 are loc pogromul de la București; nu avem date despre modul în care familia Kaufman a fost afectată de aceste momente dramatice.

După excluderea din liceu, Eva Kaufman s-a înscris, conform unor mărturii, la Școala superioară de inginerie și arhitectură a matematicianului Ernest Abason, înființată în 1940. Cursurile de la secția de arhitectură, structurate după model Bauhaus, erau coordonate de arh. modernist Harry Stern, iar cursurile de desen și artă aplicată erau ținute de M.H. Maxy. Școala oferea atât pregătire de nivel superior, cât și liceal. Întâlnirea cu Maxy îi va marca destinul artistic, punând-o în contact cu cele mai novatoare direcții plastice ale sec XX. În 1941 Maxy înființează Școala de Artă pentru Evrei, unde se înscrie și Eva Kaufman, probabil din 1942.