Expoziție virtuală

Elena Mureșianu este prima femeie din spațiul cultural românesc care a depășit barierele impuse de societate și a obținut o educație artistică formală într-o epocă în care accesul femeilor la instituțiile de învățământ superior de artă era extrem de limitat. Absolventă a Școlii de Arte și Meserii a Muzeului Imperial Austriac pentru Artă și Industrie din Viena, Elena a urmat un parcurs de studii riguros, incluzând trei ani de Școală Preparatorie și un an de specializare în stil academist. Deși aspirațiile sale de a deveni portretistă de renume sau profesoară au fost împiedicate de constrângerile sociale și de lipsa resurselor financiare, Elena nu și-a abandonat pasiunea pentru artă, canalizându-și determinarea în alte domenii.

Căsătoria cu dr. Aurel Mureșianu în 1888 a redirecționat prioritățile Elenei, determinând-o să se dedice educației celor doi copii, Aurel Horea și Elena Aida, și să-și sprijine soțul în gestionarea afacerilor familiei. Apartenența la familia de patrioți ardeleni Mureșianu a accentuat, de asemenea, angajamentul Elenei față de susținerea idealurilor naționale ale românilor. În 1894, a fondat Comitetul Național al Femeilor Românce pentru sprijinirea celor implicați în procesul Memorandului și a inițiat crearea medaliei comemorative „Totul pentru națiune”, contribuind astfel la susținerea cauzei naționale. Implicată în diverse societăți și organizații, inclusiv „Reuniunea Femeilor Române” din Brașov, Elena a promovat educația și emanciparea femeilor, devenind un exemplu de implicare civică și dedicare față de comunitate.

După moartea soțului ei în 1909, Elena Mureșianu a preluat administrarea „Gazetei Transilvaniei”, devenind prima femeie care a condus un ziar în acea perioadă, continuând în același timp responsabilitățile familiale și educația celor doi copii.

Expoziția evidențiază nu doar lucrările sale artistice, ci și complexitatea vieții unei femei care a navigat cu tenacitate printre provocările sociale și naționale ale vremii. Sunt prezentate opt dintre cele doar treisprezece lucrări care au supraviețuit din creația sa, incluzând picturi de gen, naturi statice și portrete, fiecare reflectând contextul istoric și social în care au fost realizate.

„Deschizătoare de Drumuri: Elena Mureșianu” este mai mult decât o expoziție; este o celebrare a moștenirii unei femei care a contribuit la redefinirea limitelor impuse femeilor în domeniul artistic și în societate. Prin explorarea creației sale, expoziția invită publicul să reflecteze asupra drumului parcurs de femei pentru a-și câștiga locul în artă și în viața publică.

Vizitatorii sunt provocați să descopere nu doar artistul, ci și activista și lidera care a lăsat o amprentă durabilă în cultura românească.

Lucrarea, compusă vertical, prezintă o natură statică cu obiecte de factură orientală: două ceainice, o casetă metalică, două pistoale și o sabie, toate așezate pe o masă acoperită cu un covor oriental decorat cu motive geometrice multicolore. Un drapaj verde închis echilibrează cromatic compoziția dominată de tonuri calde. Elena Mureșianu menționează această lucrare în patru scrisori adresate unchiului său, Gheorghe I. Nica (1829 – 1916). Tema „Arme bosniace” a fost impusă la clasă, iar artista a căutat obiecte de patrimoniu pentru inspirație. Unele obiecte au fost împrumutate de la Muzeul Imperial Austriac pentru Artă și Industrie din Viena, iar armele bosniace au fost obținute cu ajutorul medicului Sterie Ciurcu, care sprijinea financiar și profesional mulți studenți români aflați la studii în Viena. Profesorul a aranjat compoziția.

„Arme bosniace”, realizată în stil neoclasic-academist, utilizează tehnici mixte de pastel cretat și acuarelă, fiind finalizată în câteva luni, între ianuarie și iunie 1888. A fost prezentată ca lucrare de licență. Diploma Elenei, eliberată în iulie 1888, include un raport care atestă performanța sa remarcabilă, fiind notată cu calificativul „sehr fleissig” (foarte harnică).

După finalizarea studiilor, artista a adus lucrarea acasă la Brașov, unde a fost expusă în casa familiei Mureșianu. În partea stângă jos a lucrării se poate observa o semnătură inițială, parțial descifrabilă ca „Elena Popovici…”, care a fost ștearsă. În apropiere, artista a adăugat semnătura sa în roșu: „E. Mureșianu”, indicând faptul că, după căsătoria din 1888, a dorit ca această lucrare valoroasă să fie recunoscută sub noul ei nume.

Portretul a fost realizat postum și reflectă un stil neoclasic-academist, remarcabil prin paleta cromatică luminoasă. Ioan Nica Nichifor este reprezentat în jumătate de figură, purtând o redingotă neagră, o cămașă albă cu guler drept, o cravată neagră din panglică și o haină de blană așezată pe umărul stâng.

Ioan Nica Nichifor (?-1847), bunicul matern al Elenei Mureșianu (născută Popovici), provenea dintr-o familie de aromâni originari din Macedonia. Strămoșul său s-a stabilit în Prejmer în jurul anului 1717. Ioan Nica Nichifor a fost fiul lui Nica Nichifor din Prejmer și al Mariei din Satulung (Săcele). El s-a mutat ulterior la Brașov, unde s-a ocupat cu negustoria împreună cu fratele său, Gheorghe I. Nica (1792-1870).

Lucrarea o înfățișează pe Elena Mureșianu (1862-1924), prima femeie recunoscută ca artist profesionist din spațiul cultural românesc. Portretul este realizat în stil neoclasic-academist. Elena poartă cercei cu perle, iar la gât un colier lat traforat în metal, bătut cu pietre prețioase, care cade elegant pe piept, peste cămașa portocalie, echilibrată cromatic de sacoul din catifea bleumarin, cu umeri bufanți și rever bleu satinat. Personajul a fost identificat datorită similitudinii cu chipul artistei surprins în două fotografii din tinerețea sa. Deși corespondența artistei oferă dovezi în privința faptului că realiza picturi după fotografii atunci când nu avea modelul în față, autoportretul său nu este menționat în scrisori. Fotografia realizată în timpul studiilor la Atelierul „Bertha” din Viena, după care este posibil ca autoportretul să fi fost compus și pictat, o prezintă într-o ipostază aproape identică și cu o frizură similară.

Elena Mureșianu, descendentă a două familii influente în viața economică și culturală a Transilvaniei, a fost crescută de unchiul său, Gheorghe Nica, după moartea părinților. Cu sprijinul acestuia, a studiat arta la Viena între 1884 și 1888, însă, neavând succes în obținerea unei burse pentru a-și continua studiile, s-a întors la Brașov, unde s-a căsătorit cu Dr. Aurel Mureșianu. În timpul căsniciei, Elena a preluat gestionarea tipografiei și redacției familiei, în special când soțul ei nu putea să se ocupe din cauza problemelor cu autoritățile maghiare. Deși și-a început o carieră artistică promițătoare, responsabilitățile familiale și implicarea în activitățile sociale și politice ale soțului i-au limitat timpul dedicat picturii.

Acuarela redă o scenă de gen situată într-un peisaj urban, cu detalii precum un trotuar, zidul unei case și un gard. Lucrarea înfățișează un băiat îmbrăcat într-un palton verde, o căciulă neagră de blană și cizme, sprijinindu-se cu mâna dreaptă, în care ține un băț cu covrigi, de o bornă de piatră. Mâna stângă este în buzunar, iar la piept are prinsă o sfoară cu covrigi.

În perioada studiilor, Elena Mureșianu a profitat de oportunitățile oferite de orașul Viena pentru a-și extinde cunoștințele și abilitățile. În mod special, a avut acces la biblioteca Muzeului Imperial Austriac de Artă și Industrie, unde a studiat, realizând reproduceri după diverse lucrări, după cum îi relatează unchiului său în scrisorile trimise. Astfel, este posibil ca și această acuarelă să fie o reproducere realizată pentru a exersa tehnica acuarelei și a se familiariza cu stilurile artistice ale vremii.

Portretul îl înfățișează pe Aurel Horea din semiprofil drept, răsfoind o carte. Fundalul alb, cu nuanțe albăstrii, evocă atmosfera unei zile de vară. Este îmbrăcat într-un costum de marinar, compus dintr-o haină cu mâneci lungi și un guler albastru cu dungi albe, răsfrânt peste o bluză albă cu dungi orizontale. Lucrarea este nefinisată, mâna dreaptă a copilului și cartea fiind doar schițate, ceea ce accentuează aspectul experimental al operei. Portretul se remarcă prin cromatica vie și luminoasă, reflectând aspirația Elenei Mureșianu de a depăși stilul academist tradițional învățat în timpul studiilor.

Aurel Horea (1889-1950), cunoscut și sub numele de Riculeț, a fost fiul Elenei și al lui Aurel Mureșianu. Crescut într-un mediu în care educația și cultura ocupau un loc central, el a beneficiat de o educație atentă și dedicată, așa cum reiese din scrisorile schimbate între părinții săi, care reflectă grija și angajamentul acestora față de creșterea și dezvoltarea celor doi copii.

Portretul se remarcă în creația Elenei Mureșianu prin cromatica vie și caldă, care îi conferă un efect decorativ, sugerând influența stilului Art Nouveau, precum și prin încercarea de caracterizare psihologică. Elena-Aida este înfățișată așezată pe un scaun, al cărui spătar este acoperit de o țesătură cu motive multicolore, în semiprofil spre stânga, pe un fundal alb în partea superioară a lucrării, cu tente albăstrii în partea inferioară. În mâini ține un bețișor și un cerc de lemn. Poartă un costum care imită ținuta marinarilor: bluză albă cu dungi verticale, fustă și bonetă gri-petrol, brodată cu o ancoră.

Elena-Aida Mureșianu (1891-1956), cunoscută ca Ilenuța, Tuca, Tucuța, a fost fiica Elenei și a lui Aurel Mureșianu. Crescută într-un mediu în care susținerea cauzei naționale a românilor era un aspect esențial al vieții, ea s-a remarcat încă de mică prin maturitatea sa morală, inclusiv în momentele critice, când s-a oferit să ajute la traducerea unui articol pentru a evita un proces al tatălui său.

Portretul o înfățișează din profil stâng, așezată pe o banchetă de lemn acoperită parțial de un drapaj alb cu motive florale, lângă care se află un pantof roșu cu toc, așezat cu talpa peste un evantai parțial deschis. Tânăra, cu părul castaniu prins într-o cosiță împletită, este surprinsă într-o ipostază de contemplare, cu capul ușor aplecat și privirea în sus, iar simbolurile din compoziție sugerează că este necăsătorită. Atât pantoful roșu, evantaiul, cât și delicata rochie albă de tip voal care-i dezvăluie umerii, surprind o femeie care se face remarcată într-un mod elegant. Este posibil ca acesta să fi fost un portret menit să atragă atenția asupra tinerei ajunsă la vârsta căsătoriei. Portretul a fost lucrat după model, iar din punct de vedere stilistic, se poate observa o îmbinare între academism, simbolism și influențe Art Nouveau.

Personajul a fost identificat ca Elena Aida Mureșianu (1891-1956), fiica artistei. Datarea estimată are la bază vârsta tinerei, născută în 1891, prin urmare în momentul acestei picturi, ea având aproximativ între 17 și 25 de ani. Elena Aida a fost identificată comparând fizionomia redată în acest portret cu trăsăturile chipului surprins în două fotografii realizate la începutul secolului XX.

Între 1908-1909, Elena-Aida a urmat Conservatorul din Praga, unde a studiat vioara. După moartea tatălui său, a locuit la Brașov alături de mama sa. A avut o sănătate fragilă, care nu i-a permis să desfășoare o activitate profesională, fiind îngrijită de fratele său și de către soția acestuia.

Portretul îl prezintă în întregime, într-un costum elegant, din semiprofil dreapta, într-un colț al casei părintești, redat într-un stil realist, cu recuzită variată și conotații simbolice. Se disting un fotoliu și o măsuță pe care se află un album auriu și un teanc de cărți, dintre care una este deschisă. În fundal, în dreapta, pe un soclu, se află bustul lui Andrei Mureșianu, văzut din semiprofil. În spatele acestuia se află un tablou inspirat de pictura sau cromolitografia (astăzi pierdută) „Intrarea lui Mihai Viteazul în Alba-Iulia” realizată de Constantin Lecca, o referință la rolul jucat de familia Mureșianu în mișcarea națională a românilor din Transilvania. În stânga se află un raft de bibliotecă.

Aurel Horea (1889-1950), fiul Elenei și al lui Aurel Mureșianu, și-a început studiile la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Leipzig în 1907, a efectuat stagiul militar la Sibiu și a continuat cu studii de istorie și diplomație la Paris. A servit ca locotenent de artilerie în armata austro-ungară și, în 1919, a fost mobilizat în armata română, participând la campania din Ungaria. În perioada interbelică, a colaborat ca publicist la diverse ziare și a fost propus de Nicolae Iorga ca membru corespondent al Academiei Române. În 1929, a înființat revista „Țara Bârsei” și a colaborat cu publicațiile „Ritmuri” și „Brașovul literar și artistic.” Din 1939, a fost activ în „Gazeta Transilvaniei.” În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a ocupat diverse funcții, inclusiv ca administrator al unui spital militar. A fost căsătorit cu Helene Bittner.